Înainte de Război, chiar după adoptarea principiilor de licitație ale lui
Culbertson din Red Book, atingerea șlemului era dificilă pentru că nu exista o
convenție simplă pentru cărțile cheie. Culbertson avea propria convenție de 4
FA, după care partenerul își descria mîna în mod complicat, intrînd în discuție
onorurile de atu pe care eventual le avea.
Se pare că în 1934 Easley Blackwood,
un tînăr bridgeist din Indianapolis, Indiana (1902-1992!) i-a propus lui Ely Culbertson convenția lui de
4FA cu așii „pe degete” (0, 1, 2,3...) urmată de 5FA pentru regi. Dar marele Ely nu a vrut să-l ia în seamă.
Ținea la convenția lui și la a doamnei Josephine Culbertson, mult mai greoaie.
Astfel, abia după al doilea război mondial populara BW a intrat în uzul
curent. Manualul românesc din 1944 la care m-am referit de curînd nu o menționeză.
Ea s-a generalizat și nuațat (03-14-2, BW roman etc.) , referințele nu sînt
certe, prin anii 50. Devenind, alături de Stayman, una dintre cele mai populare
convenții.
Easley Blackwood a condus o vreme Liga Națională de Bridge din SUA și a intrat
după moarte în Hall of Fame a acesteia. Fiul său e un cunoscut compozitor.
Alături de cei care au inventat becul, telefonul, tiparul și alte lucruri folositoare
multor oameni, se cuvine să aducem un omagiu și lui Blackwood sau Stayman, care
ne ajută în munca noastră zilnică la masa de joc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.