sâmbătă, 31 decembrie 2011


La Multi Ani  
tuturor membrilor clubului si vizitatorilor ocazionali.
2012 sa fie un an remarcabil pentru toata lumea!

joi, 29 decembrie 2011

O dona amuzanta de sfarsit de an

La ultima intalnire din 26 decembrie, amicul Horatiu, fiind releu la prima tura, ne-a "pregatit" acesta dona care a iscat multe furtuni.


Dupa cum se observa, ambele axe au de jucat cate 2 posibile slemuri. NS pare a fi avantajat, pentru ca i s-a distribuit slemul de pica (cel de fara atu fiind exclus). Dar si EW are la indemana un baraj foarte bun de 7 cupe sau trefle, cu o cadere.
In realitate, axele NS s-au aventurat in 7 pici (sau carale) care nu se pot realiza. O singura axa a reusit sa joace slemul corect de 6 pici, prin bunavointa adversarilor, marcand astfel un top absolut.

Maladia Bridge (Morbul lui Culbertson)


BridgeBridge-ul este o maladie contagioasă, progresivă și incurabilă. Se estimează că în lume sînt între 50 și 100 de milioane de persoane infestate. Față de alte boli, bridge-ul apare mai ales în țările dezvoltate. Deși este rar mortal, bridge-ul are un impact negativ important asupra vieții persoanelor infestate și a societății în general.

Teoriile inițiale au considerat bridge-ul un drog creator de dependență ca alcoolul. Ulterior s-a descoperit [Blackwood, 1948] bacteria bridge-ului care se instalează în creier și acționează asupra zonelor cu funcții cognitive evoluate. Cu timpul singura funcție a creierului bolnavului este de a hrăni bacilul. Transmiterea bolii se face prin contact cu persoanele infestate. S-a constatat [Stayman, 1956] că incidența contagiunii este mai mare dacă grupul în care se transmite este format dintr-un număr de persoane multiplu de patru și mult mai mică dacă grupul e format dintr-un număr de persoane multiplu de patru minus unu (3,7,11 etc.). Nu se cunosc tratamente și remedii pentru această boală. În caz că bolnavul este izolat sever, poate avea crize violente de sevraj. Cercetările continuă.

luni, 26 decembrie 2011

Rezultate recente











Tuturor vizitatorilor acestui blog, membrilor clubului și jucătorilor de bridge le doresc Sărbători Fericite și La Mulți Ani!


Aduc mulțumiri speciale celor care au inaugurat și întrețin acest blog pentru că e singurul loc unde mă pot lăuda cu performanțele mele recente de pe BBO postate mai sus. În orice alt loc nu au semnificație pentru că nimeni nu le pricepe! Rezultatele sînt o măruntă compensație pentru faptul de a sta departe deocamdată de jocul viul, la masă. Vă doresc succes în competițiile virtuale și reale.

joi, 22 decembrie 2011

Poveste de Crăciun


             Acum cîteva zile, Moş Crăciun a înhămat la sanie şase reni fără atu dar cu zurgălăii respectivi şi a pornit prin lume cu daruri. Cum mîna el aşa, la galop, pe zăpadă, i-au ieşit în cale nişte colindători care veneau foarte veseli de la un turneu de bridge pe care îl cîştigaseră, îmbarcaţi într-o sanie trasă de şase cai tot fără atu, dar cu zurgălăi mai mari.
            - Moş Crăciun, cu zurgălăi, frumoşi sînt renuţii tăi! Dar mai frumoşi sînt ai noştri! Că nu beau apă ca proştii. Beau doar vin cu scorţişoară şi aleargă peste ţară!
            Moş Crăciun a zîmbit blînd şi i-a întrebat ce daruri vor. Dar petrecăreţii au spus că vor numai să joace Moşul cîteva done cu ei. Ceea ce Crăciun, în marea lui bunătate, a acceptat.

            S-au pus deci la joc, moşul cu renul său cel mai bun pe Est-Vest şi petrecăreţii, doi mai aprigi între ei, pe Nord-Sud. În Vest, renul a deschis cu 2 cupe slabe, în bicolor cu o minoră, pasate de două ori. Sud a contrat de apel. Iarăşi pas-pas şi Moş Crăciun a reveiat cu 2 pici. Iar contra din Sud şi de data asta, Nord a zis 3 trefle. Apoi Sudul a declarat, cum era şi normal, la cît era de încrezător, 6 FA.

            Renul cel deştept a atacat Riga de cupă, urmat de 3, de 4 şi luat în Sud cu As. Declarantul a jucat 5 de treflă spre 9 din mort. Moş Crăciun a înţeles că problema donei este Asul de caro, care va asigura venirea la trefla majorată. De asemeni el a văzut că Dama de pică îi va fi impasată. Rîzînd în barbă, Moş Crăciun a explicat:
            - Dacă ai Rigă-Damă-Valet de caro ai luat sacul cu levate. Dacă nu, ai trei pici, o cupă, trei carale şi patru trefle. Numai 11 levate, dacă nu îmi schizezi renul în culorile roşii. Aşa că eu iau trefla şi joc 10 de caro, roşu ca mantaua mea. Te oblig ori să foloseşti Asul de caro înainte să joci pici, ori să îţi distrugi poziţia de schiză.

            În felul acesta adversarii Moşului au căzut o dată şi au convenit că renii lui sînt mai ageri. Dar nu s-au supărat, pentru că au avut ocazia rară să facă un bridge cu Moş Crăciun. Iar Moşul bun s-a suit în sania lui şi a pornit la drum. Acum trebuie să fi ajuns tocmai în pragul casei dumneavoastră! Sărbători fericite şi La Mulţi Ani!

                                                                                                Horia 

Primiți cu IMP-ul?

            La concursul individual din 18 decembrie, după realizarea clasamentului în MP, am făcut, cu destule calcule și potriveli, în Excel, fiind prima dată, clasamentul în IMP. Au rezultat și spectaculoase căderi în clasament, a mea fiind absolut catastrofală, și mențineri pe poziție. Deși laborios de efectuat, calculul în IMP mi se pare în continuare mai aproape de adevăr. Au fost done plate (de 4 ori 620) dar și destule în care s-a făcut diferența. Cred că în MP e favorizat mai mult jocul de „tras la poartă”: mai puțin de 0 nu poți să iei. La IMP, un joc hazardat poate primi sancțiuni drastice.

            În ceea ce mă privește, am plătit scump o eroare neforțată la dona 24. Și noi și adversarele păream că avem joc, noi pe pică, ele pe treflă. Dar eu nu știam, fiind poziția întîi, și am început cu baraj. Am deschis cu 3 pici (șapte pici și vreo 10 PO), Cristina a zis 4 pici (cue-bid), Dana a licitat 5 caro sarind trefla și Cristina a încheiat licitația cu 6 trefle. Am făcut prima levată și apoi, pe defilarea treflelor am început să arunc pici inutile, mecanic. La un moment dat, am pus mîna pe o altă carte din greșeală și în loc de pică, mai aveam două, am aruncat dama majoră de cupă care mi-ar fi asigurat ultima levată, căderea adversarelor. Ca urmare, am primit un -13 IMP și voi fi atent altă dată. Partenera mea a fost victimă colaterală.

            De remarcat că rezultatele extreme au fost foarte puține: 5 scoruri de 10 IMP sau mai mult de 10 IMP din cele 120 de scoruri scrise, inclusiv al meu cauzat de o eroare de decartare, ceea ce arată seriozitatea cu care se joacă.


luni, 19 decembrie 2011

MP sau IMP? O modalitate electronică de calcul

Se vorbește, uneori în articole foarte docte, de găsit pe internet, despre avantajul/echitatea topării în MP sau IMP. Unele experiențe persoanale recente m-au convins că pînă și la turnee medii (8-10 mese) toparea cu MP are rezultate mai puțin echitabile în raport cu situația de fapt a donelor, unele axe primind sancțiuni sau recompense disproporționate față de prestația lor. La concursuri de 4-5 mese situația poate fi dramatică.

Să luăm o fișă de scor la patru mese care arată așa:
1430
680
230
-200
(contractul de justețe era, cum se vede, 6 pici juste, vulnerabil pe NS). Și să o comparăm cu una care arată așa:
170
140
110
100
(contract plauzibil 3 cupe pe NS, axa EW fiind penalizată o dată contrat, nevulnerabil, la 3 pici, la 170, flancul greșește puțin o dată, la 110, declarantul face un impas neinspirat ca direcție)

În sistemul MP, topul se acordă identic: 6,4,2,0 MP. În schimb, în sistemul IMP, diferențele duc la o scală: 13, 4, -7, -12 IMP respectiv 1, 0, -1, -1 IMP. Mi se pare mai echitabil ca axa care a licitat și a făcut șelmul să fie la 20 IMP de cea care nu a ajuns nici în manșă, în timp ce impasul bidirecțional ales nefericit să nu ducă decît la o diferență de 1 IMP. Nu exclud însă și alte puncte de vedere.


La concursurile cu 7-10 mese, se pot elimina, înainte de a calcula media, rezultatele extreme, făcînd media celorlalte. La cele cu 4-5 mese, ar fi o ajustare prea drastică, în acest caz sistemul „IMP pe tot cîmpul” fiind de aplicat.

Cum datoria unui membru al clubului este să se preocupe zi și noapte de asigurarea condițiilor optime pentru competiții, am elaborat azi, la 5 dimineața, o foaie de calcul în Excel pentru calculul clasamentului în IMP. Nu e propriu-zis un „soft”, dar are destule automatizări de calcul și chei de control încît, în 30-40 de minute, să se poată obține rezultatele fără erori. Desigur, mă ofer să-l utilizez, cu acordul membrilor, pentru scor și clasamente în IMP și îl țin la dispoziția dvs.


vineri, 9 decembrie 2011

JOS APATIA

Deoarece week-endul trecut am fost onoraţi cu prezenţa "finului" (cum este supranumit în cercul nostru simpaticul Horia Gârbea - atât de rar la vedere, de altfel), am zis sa mai animăm puţin atmosfera blogului, atât de sărac în evenimente în ultima perioadă, deşi concursurile se desfăşoară in continuare săptămânal.
Vă invit deci sa mergeţi la pagina de "evenimente" pentru o mică surpriză.

luni, 5 decembrie 2011

Tabel IMP

Difference
in points IMPs
20-40 1
50-80 2
90-120 3
130-160 4
170-210 5
220-260 6
270-310 7
320-360 8
370-420 9
430-490 10
500-590 11
600-740 12
750-890 13
900-1090 14
1100-1290 15
1300-1490 16
1500-1740 17
1750-1990 18
2000-2240 19
2250-2490 20
2500-2990 21
3000-3490 22
3500-3990 23
4000+ 24

miercuri, 14 septembrie 2011

Noi provocări

Noi provocări vă așteaptă pe situl de bridge al lui Richard Pavlicek.
L-am frecventat destulă vreme și cu rezultate care au rămas mărturie pe sit, alături de ale altor conaționali, că „nasc și la România oameni”.
A întrerupt un timp quizz-urile lui incitante dar se pare că a revenit.
Așa că îl puteți accesa aici să vă măsurați puterile cu jucători din toată lumea.
Mult succes!

marți, 13 septembrie 2011

Păcală și Tîndală joacă marele șlem



Aşa cum se ştie, Păcală, fiind argat la un popă, unul ortodox, nu din cărţile de joc, i-a făcut Sfinţiei-Sale numai necazuri. Unii spun că şi părintele avea pretenţii exagerate: de exemplu să muncească toată ziua şi să aducă pîinea şi caşul întregi. Dar e cert că şi Păcală era complet aiurit. Ca să-l înfunde, fiind şi cam zgîrcit, popa l-a provocat pe Păcală la un bridge. Dacă avea să cîştige, Păcală urma să primească dublul simbriei, dar dacă nu, urma să îl slujească un an fără nicio simbrie.
Popa juca împreună cu dascălul său. Dar Păcală nu avea partener. Cum trecea prin sat Tîndală, Păcală îl văzu şi îl invită la joc promiţîndu-i jumătate din cîştig. Întrucît nu mai jucaseră bridge împreună, stabiliră să joace naturalul cel mai curat cu excepţia convenţiei Blackwood, singura pe care o ştia Păcală.
Jocul a mers binişor, nici popa nefiind chiar un expert. Pînă cînd, în dona decisivă, cea de mai sus, Păcală, în Sud, a deschis cu 2 cupe. Popa în Vest a zis 2 pici, Tîndală – pas, iar dascălul popii a dat cue-bid de 3 cupe. A venit iar rîndul lui Păcală care are, norocul prostului, o mînă epocală. Ce să zică, dar ce să zică? S-a scărpinat în cap... Cum să ajungă el în şlem? De-a dreptul nu-i venea să spună, că nu ştia dacă să aleagă treflă sau cupă. Atunci şi-a adus aminte că ştie convenţia Blackwood şi a licitat aiurea
4 FA. De ce voia el să ştie cîţi aşi are Tîndală? Iacă-aşa!
Tîndală, ce să facă, a răspuns 5 trefle, adică nici un as.
Păcală nu s-a lăsat: 5 FA - întrebare de popi.
Tîndală, care nu avea alt popă la masă decît pe vecinul din Vest, a zis 6 trefle. Abia atunci Păcală al nostru s-a trezit că nu mai are ce să facă şi a ales pentru marele şlem culoarea lui mai lungă: 7 trefle. Popa, ştiind cu cine are de-a face şi auzind licitaţia prin care argatul său întrebase de aşi şi regi ca şi cum ar fi fost lipsit, ba şi răspunsurile negative ale lui Tîndală, a contrat. Păcală îndată a sărit de la locul lui:
- Părinte! Dacă dublăm miza eu îţi dau recontra şi dacă mă pici la joc sînt omul tău doi ani fără nici un bănuţ simbrie. Te bagi?
- Recontrează, fiule, a zis popa. Şi dacă o vrea Cel de Sus să faci şlemul ăsta, îţi dau simbrie împătrită!
Au bătut ei palma, Păcală a recontrat şi acum, bietul dascăl ce să atace din Est? A atacat şi el pică în culoarea popii. Dar cînd Păcală a întins mortul, popa n-a mai putut zice decît „Aleluia”! Tîndală a tăiat atacul la Sud şi a tablat cele 7 trefle!
- Ai văzut, cumetre, a zis Păcală. Dacă nu ziceam eu 4 FA, nu ziceai tu trefla. Dădeam direct 7 trefle şi jucam eu. Ori taica-popa ar fi atacat cupă în taiul dascălului şi se ducea naibii, iartă-mă părinte, şlemul şi leafa mea pe patru ani!

P.S.: Azi e marți 13!

luni, 12 septembrie 2011

Păcală şi Tîndală joacă marele şlem


Aşa cum se ştie, Păcală, fiind argat la un popă, unul ortodox, nu din cărţile de joc, i-a făcut Sfinţiei-Sale numai necazuri. Unii spun că şi părintele avea pretenţii exagerate: de exemplu să muncească toată ziua şi să aducă pîinea şi caşul întregi. Dar e cert că şi Păcală era complet aiurit. Ca să-l înfunde, fiind şi cam zgîrcit, popa l-a provocat pe Păcală la un bridge. Dacă avea să cîştige, Păcală urma să primească dublul simbriei, dar dacă nu, urma să îl slujească un an fără nicio simbrie.

Popa juca împreună cu dascălul său. Dar Păcală nu avea partener. Cum trecea prin sat Tîndală, Păcală îl văzu şi îl invită la joc promiţîndu-i jumătate din cîştig. Întrucît nu mai jucaseră bridge împreună, stabiliră să joace naturalul cel mai curat cu excepţia convenţiei Blackwood, singura pe care o ştia Păcală.

Jocul a mers binişor, nici popa nefiind chiar un expert. Pînă cînd, în dona decisivă, cea de mai sus, Păcală, în Sud, a deschis cu 2 cupe. Popa în Vest a zis 2 pici, Tîndală – pas, iar dascălul popii a dat cue-bid de 3 cupe. A venit iar rîndul lui Păcală care are, norocul prostului, o mînă epocală. Ce să zică, dar ce să zică? S-a scărpinat în cap... Cum să ajungă el în şlem? De-a dreptul nu-i venea să spună, că nu ştia dacă să aleagă treflă sau cupă. Atunci şi-a adus aminte că ştie convenţia Blackwood şi a licitat aiurea 4 FA. De ce voia el să ştie cîţi aşi are Tîndală? Iacă-aşa!

Tîndală, ce să facă, a răspuns 5 trefle, adică nici un as.
Păcală nu s-a lăsat: 5 FA - întrebare de popi.
Tîndală, care nu avea alt popă la masă decît pe vecinul din Vest, a zis 6 trefle. Abia atunci Păcală al nostru s-a trezit că nu mai are ce să facă şi a ales pentru marele şlem culoarea lui mai lungă: 7 trefle. Popa, ştiind cu cine are de-a face şi auzind licitaţia prin care argatul său întrebase de aşi şi regi ca şi cum ar fi fost lipsit, ba şi răspunsurile negative ale lui Tîndală, a contrat. Păcală îndată a sărit de la locul lui:
- Părinte! Dacă dublăm miza eu îţi dau recontra şi dacă mă pici la joc sînt omul tău doi ani fără nici un bănuţ simbrie. Te bagi?
- Recontrează, fiule, a zis popa. Şi dacă o vrea Cel de Sus să faci şlemul ăsta, îţi dau simbrie împătrită!

Au bătut ei palma, Păcală a recontrat şi acum, bietul dascăl ce să atace din Est? A atacat şi el pică în culoarea popii. Dar cînd Păcală a întins mortul, popa n-a mai putut zice decît „Aleluia”! Tîndală a tăiat atacul la Sud şi a tablat cele 7 trefle!
- Ai văzut, cumetre, a zis Păcală. Dacă nu ziceam eu 4 FA, nu ziceai tu trefla. Dădeam direct 7 trefle şi jucam eu. Ori taica-popa ar fi atacat cupă în taiul dascălului şi se ducea naibii, iartă-mă părinte, şlemul şi leafa mea pe patru ani!

miercuri, 31 august 2011

O întîlnire memorabilă cu domnul Coriolan Neamțu


Azi 31 august 2011 am avut bucuria să îl întîlnesc după multă vreme pe domnul Coriolan Neamțu (86 de ani), decan al jucătorilor și ziariștilor de bridge din România. Domnia-Sa mi-a dăruit volumul cel mai recent publicat, care cuprinde și o istorie sui-generis a bridgeului românesc. Despre această întîlnire și cîteva reflecții pe marginea ei puteți citi pe blogul meu aici

luni, 15 august 2011

Ali Baba și șlemul de cupă



După ce a aflat formula magică “Sesam, deschide-te!” Ali-Baba le-a luat hoților o comoară considerabilă, cît FNI și Caritas la un loc. Atunci început să fie invitat de hoți mai subtili: îi propuneau tot felul de pariuri și jocuri prin care să-l ușureze rapid de fondul acumulat. L-au invitat de pildă la un turneu de bridge cu done preparate, pe o corabie de lux, și au aranjat să se învîrtă pe lîngă el cîteva cadîne care să-i dea sfaturi derutante.
La miezul nopții, cînd miza se mărise incredibil, i-au strecurat în jocul contra unui mare hoț, care era și jucător de clasă, dona de mai sus. Hoțul a ajuns, jucînd în Sud, în 6 cupe. Ali–Baba a atacat 4 de caro și i-a spus: “Nu vei face șlemul nici cu cărțile pe față”.
- Pe cît faci pariu? a întrebat repede hoțul, sigur că l-a prins.
- Pe tot ce am contra tot ce ai! a zis Ali și a întins cărțile pe covorul oriental.

Declarantul, bandit, a făcut la fel.
Apoi a luat atacul de caro cu Asul, a jucat un caro tăiat la mort, a jucat pică și, uitîndu-se bine în cartea lui Ali care avea Riga de pică, a pus 9 peste 8. Ali a luat cu 10 de pică. Apoi a început să se gîndească la formula magică de retur.
- Scoate banii, ai pierdut! a sărit hoțul.
- De unde știi?
- Pentru că n-ai ce juca! Dacă joci atu mic, cîștig în mînă, joc dama de pică și n-ai decît să acoperi cu Riga. Pun Asul și am pici majore. Dacă lași Dama să treacă, tai un caro, jos, o pică în mînă și scot atuurile și pe două pici mari scap de treflele perdante. Sîc!
- Dar dacă joc caro?
- Tot una! Tai, scot atuurile rămînînd numai în mînă și iară joc Dama de pică. Acoperi? Majorez mortul. Nu acoperi? Trag ultimele atuuri și cei doi Califi de Pică și Treflă se vor afla în schiză. De sub oricare arunci, tot ești pierdut. Așa că scoate aurul. Nu accept cecuri.
- Ei bine, onorabile hoț, te pricepi la joc, nu zic. Dar eu nu joc nici atu, nici caro. Ci întorc chiar Riga de treflă. O să-l iei. Dar nu mai poți tăia caro și apoi să ajungi la asul de pică! Venirea esențială a dispărut ca duhul lămpii lui unui amic de-al meu, Aladin.
După ce rosti aceste scurte explicații, Ali-Baba se uită la portofelul gros al hoțului și spuse cu înțeles:
- Sesam, deschide-te!
Horia

miercuri, 3 august 2011

Aventurile lui Şapte

 (episodul 2, sezonul 1)

Poate credeaţi că Aventurile lui Şapte s-au încheiat inainte de a începe cu adevărat. Ei bine, nu este aşa. Doar că Şapte si Scumpi, ca doi bridgişti ce se respectă, şi-au luat o mică vacanţă în care au avut cu totul alte preocupări, cum ar fi fugăritul găinilor prin ogradă. Neavând nici cărţi de joc nici bidding-boxuri, le-a fost practic imposibil să exerseze în această perioadă.
Totuşi, Şapte, chinuit de dorinţa de performanţă şi de dorul îndrăcitelor seri de bridge, a visat într-o noapte o donă care l-a pus pe gânduri... Se facea că Scumpi era din nou pe cale intre într-o donă foarte interesantă în care juca 4 ....
După licitaţia:  E: 1♣ / S: contra / W: 1♠ / N: pas / E: 2♠  / S: 3 / W: pas / N: pas / E: 3♠ / S: 4♣ / W: pas, Nord se vede nevoit, cu o mână aproape de zero, dar singleton de pică şi 4 cărti de cupă, să rectifice in 4 . Vest, deşi citise povestea lui Horia despre atacul de caro face jocul mişto, atacă totuşi pică. Însă atacul de atu ar fi spulberat şansele realizării contractului.


În mod evident, este vorba de un joc de dublu tai. Flancul şi-a dat fit pe pică, deci Sud va putea tăia fără emoţii cele 3 pici perdante din mână. Lipsa atacului de caro indică faptul că această culoare pare a fi echibrată în flanc. De altfel, deschiderea lui Est cu o treflă arată o mână 4-3-3-3 sau 4-4-3-2, cu 4 cărţi de pică în orice caz. El poate fi creditat şi cu asul de treflă, deci singura şansă de a face jocul este expasul la R de treflă. Asul de pică, trei pici taiate jos, două carale tăiate in mână, asul de caro, riga de treflă plus as-rigă de atu = 10 levate. După preluarea cu asul de pică la atac, Sud nu-şi poate permite să cedeze mâna înaintea punerii acestui plan în aplicare, pentru că un retur de atu i-ar da totul peste cap. Pentru aceasta, e nevoie de un tempo important şi anume asul de caro jucat la a doua levată, ca să-i permită jocul de dublu tai cu ultima pică taiată pe masă şi apoi treflă mică spre R. Chiar dacă Est pune asul şi întoarce atu este tardiv, Sud are deja cele 10 levate. O donă simplă ca bună ziua.
Ei bine, în visul lui Şapte, condamnat pe poziţia mortului, se facea că Scumpi, tot evitând să joace trefla şi tot încercând să plaseze cumva mâna la Vest, a reuşit să intre de două ori... Şapte s-a trezit pe loc, lac de sudoare şi fără nici un chef de viaţă. Şi, deşi nu fusese decât un vis, Scumpi şi-a luat-o de la el în ziua respectivă cu vârf şi îndesat.

P.S. În noaptea următoare, Scumpi, terorizat pe nedrept, visează acceaşi donă, în care însă flancul joacă 4 contrate. Atac: A de caro. Ce se va întâmpla?

sâmbătă, 16 iulie 2011

Atacul de caro face jocul mişto


La vară, la mare, fetiţele sînt... cum sînt. Noi nu le vedem pentru că stăm la umbră şi jucăm bridge. Cel mai greu pe caniculă şi după cîteva beri reci e să reconstituim distribuţiile adverse. Dar merită să încercăm. Dacă licitaţia e mai sofisticată, avem unele indicii suplimentare. În orice caz, ne vom baza jocul pe situaţia care ne dă şanse, celelalte făcînd parte din „ceasul rău”.

În nici un caz însă nu trebuie ignorată înţelepciunea bătrînească adunată în proverbe. Ca de pildă: „atacul de caro face jocul mişto”. Iată un exemplu.
În dona de mai sus, Est a vorbit primul şi a deschis cu un caro. Sud trebuie să spună 2 caro pentru că joacă cue-bid Michaels şi are bicolor major. Vest susţine deschiderea cu 3 caro. Nord dă 4 cupe ceea ce se cheamă, cum ştim, transfer de Arkansas (pronunţaţi „orconsou” şi pace). Asta pentru ca să preia contractul mîna cu pici multe şi mortul să fie la locul lui. Sus transferă la 4 pici şi gata.
O licitaţie sofisticată duce la un contract corect, nimic de zis. Dar mai e şi flancul!

Vest ştie proverbul de mai sus! El atacă ferm Valetul de caro, mic de la mort, partenerul dă 4 şi Sud pune 9. Iată că a funcţionat. Acum Vest pricepe că Est are Asul de caro. Ce ar vrea Est de la el acum? Schimbare pe treflă sau singletonul de cupă?
Poate că nu. Vest trebuie să reconstituie atent toate distribuţiile. Deci să depăşească gradele Celsius şi pe cele alcoolice şi să se pună pe socotit.
Aşa... Est nu are voie să aibă 5 cupe, deoarece a deschis cu un caro. Deci Sud are 6 cupe. Are şi 5 pici pe puţin. Mai greu să aibă totuşi 6. Şi dacă are, e oricum cîştigător.
Dar e mult mai probabil să aibă 5-6-2-0 sau 5-6-1-1. Dacă are 5-6-1-1, face jocul cu excepţia cazului că Est are toţi trei aşii lipsă. Dacă e aşa, pe retur de cupă flancul ia aşii şi un tai de cupă. Dar e prea greu de crezut că Est are trei aşi. Îl are mai sigur pe cel de caro şi unul major.
Aşadar 5-6-1-1 la Sud cu un As major e distribuţie fatală. Dar la 5-6-2-0 mai există şansa unei levate de caro!

După aceste calcule, de fapt uşor de făcut, Vest trage Riga de caro ca să nu lase decizia preluării levatei la Est, abia apoi joacă singletonul de cupă. Cînd Declarantul trece prin atu, Est va lua cu asul şi va da cupa la tai care e levata de cădere. Vest taie cupa şi sare bucuros în piscină.

Horia

miercuri, 6 iulie 2011

Aventurile lui Şapte

(episodul 1, sezonul 1)
O viitoare axa redutabila

Toată lumea ştie prea bine că în fiecare week-end curtea (sau casa, după sezon) lui Jeni se umple de lume care tropăie nerăbdătoare să-şi desfăşoare talentele la mesele de bridge. Ceea ce nu ştie însă mai nimeni este faptul că Şapte, petrecându-şi atâta amar de timp în această companie, a început să prindă câte ceva din tainele jocului. Cei care încă se simt agresaţi de pornirile afectuoase ale lui Şapte au acum o explicaţie: de fapt el dă buzna la mese (pretextând că doreşte şervetelul) doar pentru a trage cu ochiul la repartiţiile donelor în curs de desfăşurare.

Aşadar, la sfârşitul fiecărei seri de bridge, după ce Jeni se retrage la culcare şi se poate auzi sforăitul liniştit, Şapte, împreună cu Scumpi, se strecoară uşor afară, scot bidding-boxurile şi cărţile şi se apucă să studieze cele mai interesante done ale serii. Şapte se înarmează cu multă răbdare deoarece Scumpi e cam greu de cap şi emotiv în acelaşi timp, plus că n-are vreo pasiune deosebită pentru acest joc.

Dar Şapte este foarte ambiţios şi are un plan bine pus la punct. De îndată ce Scumpi va fi cât de cât apt de un joc decent, va fi aruncată provocarea în cartier: campionat zonal. El ştie prea bine că în imediata vecinătate se află o redutabilă pereche de pisicuţe care domină de ani de zile toată suflarea bridgistică a zonei, umilind întreaga rasă canină. Ei bine, Şapte vrea să le arate el acestor sclifosite ce poate o axă sudată cu un sistem bine pus la punct.
Dar pentru asta trebuie să învingă întâi apatia şi antitalentul lui Scumpi care, mereu şi mereu, dă cu mucii in fasole, atât la licitaţie cât si la levată. Iată, spre exemplu, cum acesta a masacrat o donă simplă, spre disperarea „profesorului” său, care i-a şi răsturnat masa în cap cu această ocazie.

Scumpi joaca 4 ♠, atac 8 ♣. Cum a reuşit să intre?
 
Mai trebuie doar menţionat că în urma răsturnării mesei, bidding-boxurile s-au desfăcut şi cartonaşele s-a împrăstiat în toate părţile. Bravii noştri căţei au adunat şi sortat cu sârg la ele până în zori dar, cu toată strădania lor, tot au ramas unele amestecate. Astfel că în week-endul următor când adevăraţii bridgişti s-au reîntâlnit, haosul era total: Jeni dădea vina pe Mişu, Ioana pe Stela, Marian pe Dodo şi Mişu pe toată lumea...

Şapte şi Scumpi însă zăceau ca leşinaţi pe terasă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

In episodul urmator:
Scumpi nu poate pricepe contra de apel

vineri, 1 iulie 2011

Ulise și Valetul Troian



Ulise fiind plecat la Războiul Troian şi apoi pierzîndu-şi urma pe mări, Penelopa, soţia lui, a primit numeroase cereri în căsătorie. Peţitorii erau tot mai nerăbdători şi mai obraznici şi pretextul bietei regine că nu e gata pînza pe care o ţesea nu mai putea ţine mult, ar fi crezut lumea că e o leneşă.
Penelopa era foarte îngrijorată, iar pretendenţii se instalaseră în palat ca la ei acasă şi se puneau seară de seară să joace bridge şi să bea vinul bietului Ulise. Într-o seară însă, mulţi întrecuseră măsura şi rămăseseră apţi de joc numai trei. Penelopa refuzase să joace, doar chibiţa. Aşa că au luat ca al patrulea un bătrînel cam zdrenţăros care venise la curte să ceară pomană. Abia aveau prilej de glumă pe seama lui.

Au împărţit cărţile, cerşetorul aşezîndu-se în Sud. Vest a deschis cu o pică, Nord a contrat, pas la Est şi necunoscutul, fără a se jena că partenerul şi adversarii sînt prinţi a licitat direct şase cupe! Est, surprins de îndrăzneală, a contrat şi a atacat Dama de pică. Milogul nu s-a pierdut cu firea. A luat cu Asul, a tăiat o pică în mînă cu Riga. A jucat cupă la mort şi apoi, spre uimirea celorlalţi, a tăiat şi Riga de Pică dar tot cu mare. Apoi a jucat iar atu lăsînd ambii adeversari fără cupă.

În continuare, omul a cerut de la mort valetul de caro şi l-a lăsat să se rostogolească spre Vest. Acesta a luat fără grijă şi a revenit caro, luat cu decarul. Îndată, declarantul a tras Asul de treflă şi a venit pe masă cu atu, trăgînd şi restul de atuuri pe care a aruncat Valet-10 de treflă din mînă rămînînd cu As-9 de caro şi Dama de treflă. Vestul mai are la ultimul atu jucat Rigă-6 la caro şi Riga de treflă. Orice aruncă, schiza s-a produs şi şlemul s-a făcut.

Adversarii au rămas uluiţi de priceperea tipului dar Penelopa, văzînd cum manevrează cărţile cu abilitate şi cum a plasat mîna cu Valetul în chip de Cal Troian, a avut impresia că îl recunoaşte sub hainele ponosite pe Ulise.

Atunci unul dintre peţitori, necăjit că pierduse, i-a spus cerşetorului:
- Auzi, moşule, văd că ştii că tragi aşii! Asta-i lovitura spartană (aşa se numea pe atunci lovitura vieneză n.a.). Nu cumva oi fi în stare să tragi şi cu arcul lui Ulise, că noi n-am putut nici să-l clintim.
Foarte calm, bătrînul a lăsat cărţile, a luat arcul şi o tolbă de săgeţi şi... urmarea se cunoaşte. Nici măcar pe partenerul lui nu l-a cruţat! Aşa că, oriunde era de pătruns într-o cetate sau în mîna unui flanc, Ulise avea mijloacele cele mai iscusite ca să se afirme.


Horia

sâmbătă, 18 iunie 2011

Numele trandafirului e cupa

Deşi regulile abaţiei erau foarte stricte în ceea ce priveşte jocul de cărţi, mai ales în orele de rugăciune şi în cele în care călugării trebuiau să doarmă pentru a fi a doua zi cu mintea limpede pentru slăvirea Stăpînului Lumii, la cîtva timp după ce se dădea stingerea, cei mai pătimaşi dintre ei nu se lăsau! Prin căi subterane, muţi ca nişte stafii, pătrundeau în catedrală şi de acolo, prin subterane, ajungeau în bibliotecă. Aveau pregătite în labirintul cu cărţi mese şi scaune, bine ascunse, pliate. Aprindeau candele mici şi, la lumina lor, jucau bridge ceasuri întregi. Cei de afară, care vedeau scurte pîlpîiri de lumină dincolo de marile ferestre închise, bănuiau că sufletele celor morţi bîntuie biblioteca.
Venind în abaţie cu treburi monastice, fratele Gugliemo din Baskerville şi ucenicul său Adso din Melk înţeleseră ziua că fraţii pregăteau ceva secret. Gugliemo, William pe numele din ţara lui, deduse totul spunîndu-i lui Adso:
- Neliniştea călugărilor arată că se va petrece ceva. O să fie la noapte, căci l-am văzut pe Pacifico din Tivoli umplînd pe furiş nişte candele mici. Am mai zărit perechi de călugări vorbind şoptit între ei şi arătîndu-şi nişte foi scrise. Aş face pariu că e un joc de perechi şi că pun la punct un sistem. Ce joc mai nobil al minţii ar putea fi, dacă nu bridge? Ard de nerăbdare să joc cîteva done.
- Dar ne vor primi oare? zise Adso.
- Sigur. O să las să se înţeleagă că ştiu secretul. Dacă nu ne primesc la concursul ce se pregăteşte, îi spun totul Abatelui.
Zis şi făcut. Văzîndu-se descoperiţi, călugării conspiratori le dădură oaspeţilor indicaţii cum să pătrundă în bibliotecă şi le rezervară un loc la prima masă, în încăperea Finis Africae.
Gugliemo şi Adso, pe Nord-Sud, se descurcară bine pînă cînd, împotriva Bibliotecarului şi a ajutorului său, ajunseră la dona de mai sus. Bibliotecarul, în Vest deschise cu 1 caro. Bine şcolit, Adso dădu o contra iar Est susţinu cu 2 caro. Gugliemo licită imediat 3 cupe, invitaţie la manşă pe care discipolul atent o ridică la 4 cupe.
Vest îşi făcu cruce şi atacă Riga de caro, apoi Asul tăiat de englez. Apoi Gugliemo din Baskerville zise:
- Cum fratele bibliotecar a deschis, el are în afară de cele 7 puncte de caro, ori Riga de treflă, ori As de pică, nu neapărat amîndoi. Aşa că voi extrage atuul şi voi juca o treflă din mînă spre Damă. Dacă sfinţitul bibliotecar nu ia, nu am perdantă de treflă. Dacă ia, pe treflele majore din mînă defosez două pici. Dacă însă Riga de treflă e în Est, voi fi sigur că Asul de pică e în Vest şi nu voi da mai mult decît o pică. Dacă nu era licitaţia să trag concluzii, aş fi făcut impas de treflă spre mînă. Vă propun să trecem, cu voia Domnului, la dona următoare.

Horia

vineri, 17 iunie 2011

luni, 6 iunie 2011

Săgeata lui Robin Hood




Pentru scopurile sale haiduceşti, Robin Hood şi ceata sa trebuiau să iasă din codru şi să ajungă în sate şi oraşe, în special în Nottingham, capitala judeţului cum ar veni. De fiecare dată ei se deghizau cu abilitate pentru a nu fi capturaţi de gărzile hapsînului şerif din Nottingham. Caz în care ar fi fost spînzuraţi.

De la o vreme, Robin Hood observase că e mult mai simplu să se îmbrace ca un călător oarecare şi, împreună cu părintele Thuck, îmbrăcat în obişnuitele straie preoţeşti care nu băteau la ochi să intre prin hanuri, spelunci şi chiar mănăstiri unde nobilii englezi jucau bridge pe bani mulţi. Abilul arcaş şi colegul său se băgau la joc părînd nişte inocenţi buni de jumulit. Dar ei, jucînd împreună, îi uşurau de bani pe baronii şi cavalerii normanzi, bani din care, cînd erau bine dispuşi, mai dădeau cîte ceva şi săracilor din regiune. Era o formă de a prăda fără riscurile unei bătălii cu paloşul şi arcul în care de altfel excelau.

Numai că, într-o seară, cum se puseseră pe joc la o cîrciumă de lux din Nottingham, Robin Hood şi Thuck au avut surpriza ca, partenerii tocmai plecînd, cu pungile vlăguite de cîteva manevre subtile, să se trezească la masa lor cu însuşi şeriful cel temut şi un scutier al său. Nu puteau să mai da înapoi. Şeriful se aşezase autoritar şi începuse să dea cărţile. Acesta se aşezase în Est şi Robin Hood, plasat în Sud, observase că ticălosul împărţea cărţile făcîndu-şi o distribuţie excentrică. Urmărea să îi ducă pe adversari într-un contract mare şi apoi să-i facă să cadă, miza fiind proporţională cu punctele.

Dona fiind cea din figură, şeriful deschise cu 3 cupe. Robin Hood zise trei pici şi în final el şi părintele ajunseră în şase pici. Vest atacă 6 de cupă. Marele arcaş pricepu îndată care e cursa întinsă de distribuitor: el îşi dotase partenerul cu valet în patru de atu şi cu o levată de caro, la cea mai mică neglijenţă, urmănd să îşi treacă în cont o cădere a adversarului. Aşa că Robin începu jocul cu toată atenţia ca să nu cadă în capcană.

Eroul a luat atacul cu Asul, a tăiat o cupă şi a jucat As de treflă, rămînînd în mînă fără cupă şi treflă. Apoi a jucat un tur de atu descoperind distribuţia vrăşmaşă la care se şi aştepta. După ce a tras două trefle mari, defosînd carale, a tăiat treflă. După As şi Rigă de caro, a mai tras o pică. Apoi a lansat săgeata perfect ţintită spre şeriful din Est: Valetul de cupă pe care a defosat caroul perdant. Vest a defosat şi el păstrînd Valet-mic de pică. În finalul de două cărţi, după ce a luat cupa, şeriful a trebuit să joace din Rigă-10 de cupă, la Robin fiind 9 şi 8 de pică iar la Est Valetul în doi. Pe masă, Robin mai avea Asul de pică şi un caro oarecare.

Haiducul din Sherwood a tăiat cupa şerifului cu 8 de pică. Indiferent că Vest taie cu Valet sau subtaie, ultimele două levate şi aurul flancurilor îi aparţin! Se spune că, după acest succes, Robin Hood a donat 10 la sută din pot săracilor din Nottingham şi 5 la sută bisericii din localitate.


Horia

Trecut-au anii...

...de cînd n-am mai pus mîna pe cărţi.
Am aderat cu bucurie la Bridge for Fun şi am fost fericit să reiau jocul live într-o companie atît de plăcută precum cea de ieri 5 iunie 2011.
Am emoţii privind rezultatul dar mai puţin de 33% n-am scos.
La urma urmei e "for fun".
Cer iertare partenerilor "îngropaţi" de lipsa mea de antrenament şi promit să mă perfecţionez.

Vă invit şi pe blogul meu despre literatură.

Numai bine tuturor.
Horia

duminică, 22 mai 2011

miercuri, 11 mai 2011

Cum a luat fiinta clubul

In anul 2009, epuizati psihic de fitele gazdei de bridge din acea vreme, veteranii defunctului club Max & Gogu hotarasc in unanimitate sa migreze intr-o noua locatie, pusa la dispozitie cu generozitate de noua lor prietena, Jeni (Papusica).
Intr-un decor feeric, are loc primul gratar (dintr-o lunga serie ce e departe de a se incheia), ca si prima partida de bridge in aer liber. Entuziasmati, veteranii adopta noul sediu pe loc.
Astazi, dupa aproape doi ani de la intamplarea amintita, cercul s-a largit la peste 20 de participanti - unii ocazionali - astfel incat turneele de week-end se pot tine aproape tot timpul la patru mese.
Un demers atat de serios e musai sa fie onorat cu un site propriu.
Asa a luat fiinta Bridge for Fun.
 

Mai 2009 - Prima zi de bridge for fun

Primul gratar